Ce facem?

Remote Marketing and Software

București, Sector 1, Aleea Privighetorilor 80, etaj 4

De ce noi?

Te înțelegem

Înțelegem nevoile afacerii tale și ale clienților tăi.

Câștigi cotă de piață

Atragem mai mulți clienți profitabili pentru afacerea ta, profitând de fiecare oportunitate.

Zero reclamații

Nicio reclamație în 9 ani de activitate. Ne apreciem clienții și îi tratăm cu respect.

Libertatea de a alege

Poți alege dintr-o gamă completă de servicii cu un raport calitate/preț de nota 10.

Portofoliu complex

De la start-up-uri până la cele mai mari corporații din lume.

+14 ani experiență

Avem experiență de peste 14 ani în marketing și software.

Profitabilitate dovedită

Generăm tranzacții profitabile și urmărim succesul proiectului tău.

Economisești bani

Suntem eficienți și implementăm doar acțiuni rentabile pentru tine.

Disponibilitate

Motivați de succes, suntem aici pentru tine.

Pași în marketing pentru a-ți atinge obiectivele de business

Bianca Paraschiv
Vezi toate articolele

Primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când gândești o idee de business este să identifici o nevoie, problemă sau dorință în piață pe care tu o poți rezolva mai bine, mai eficient sau într-un mod mai special.

Dacă ai reușit să înțelegi importanța nevoilor consumatorilor în afacerea ta, atunci poți începe să conturezi strategia de marketing. Dacă vrei mai multe informații în acest sens, poți citi articolul nostru despre 9 Lucruri bine de știut înainte să începi un business cu un click aici.

Hai să vedem care sunt următoarele etape în marketing pentru a crea o strategie eficientă.

 

Pasul #1: Orice afacere începe cu o cercetare/studiu de piață

 

Da, știm că cercetările de piață sunt scumpe. Parțial greșit.

Ai nevoie de o cercetare de piață realizată special pentru tine doar în situația în care nu găsești suficiente date pe internet. Spunem asta pentru că sunt șanse foarte mari să existe competitori puternici care deja să fi făcut o cercetare și să-și fi adaptat strategiile de preț, produs, distribuție și promovare.

Trebuie doar să știi ce face competiția și să știi să interpretezi acțiunile lor, astfel încât să găsești o zona în care te diferențiezi cu ceva. În marketing, aceasta se numește winning zone și poate fi la nivel de preț, la nivel de calitatea produsului, la nivel de promisiunea pe care o faci către publicul tău și/sau la nivel de experiență în domeniu.

 

Pasul #2: Analizează un business plan sau o idee, apoi identifică și construiește un plan de marketing

 

O afacere fără un plan este doar un hobby sau mai rău - este un joc de noroc în care șansele de câștig sunt foarte mici.

Așadar, nu uita:

Identifică Grupul Țintă – oamenii care au nevoie de a cumpăra ceea ce vinzi

  1. Nevoile grupului țintă
  2. Dorințele grupului țintă
  3. Mediile în care se regăsește grupul țintă
  4. De ce ar cumpăra cineva de la tine și nu de la competiție? Aici se scot în evidență beneficiile:
    1. Aceste beneficii sunt de obicei promisiunile brandului și principalii factori de diferențiere față de competiție
    2. Beneficii emoționale – cum te simți când faci achiziția
    3. Beneficii funcționale – ce primești când faci achiziția

 

Evaluează piața prin răspunsul la următoarele întrebări:

  • Prioritatea - Cât de mult își doresc sau au nevoie oamenii de produsele și serviciile noastre?
  • Mărimea pieței - Cât de multe persoane își doresc activ să achiziționeze serviciile și produsele noastre?
  • Prețul potențial - Care este cel mai mare preț pe care ar fi dispus un client să-l plătească pentru serviciile oferite?
  • Costul achiziției de clienți - Cât de ușor este să dobândești un client nou?
  • Costul livrării de valoare - Cât de mult costă să creăm și să livrăm valoarea oferită?
  • Unicitatea ofertei - Este unică oferta noastră în comparație cu celelalte produse de pe piață? Cât de ușor le este potențialilor concurenți să ne copieze?
  • Viteza de punere pe piață - Cât de rapid poți crea un lucru pe care poți să-l vinzi?
  • Investiția inițială - Cât de mult trebuie să investești înainte de a fi pregătit să vinzi?
  • Potențialul de upselling - Există oferte secundare asociate pe care le-ai putea vinde clienților?
  • Potențialul de permanență - După ce oferta inițială a fost creată, cât de mult efort suplimentar trebuie să depui pentru a continua să vinzi? Evaluează competiția pentru a găsi factori de diferențiere.

Abia apoi validează sau nu problemele și soluțiile scrise în planul de business

În cazul în care totul arată foarte bine în aceste scenarii, se realizează strategia de preț, strategia de produs, strategia de distribuție și strategia de promovare. Pentru a avea succes ridicat, ideal ar fi să găsești factori de diferențiere în toate strategiile.

Important: Daca ești la început, testează ideea cu oamenii apropiați înainte de a investi sume mari.

  • Alocă resurse minime pentru a valida produsul
  • Vezi dacă prietenii tăi sau un cerc mai extins de oameni care ar avea nevoie de ce încerci tu să vinzi, ar cumpăra de la tine
  • Astfel știi daca este rentabil să meargă mai departe

 

Pasul #3: Identifică alternativa apropiată de perfecțiune

 

Uite ce evaluează oamenii când iau o decizie:

  • Eficiența - Cât de bine funcționează?
  • Viteza - Cât de rapid funcționează?
  • Fiabilitatea - Pot să fiu sigur că oferta face ceea ce vreau să facă?
  • Utilizarea ușoară - Cât de mult efort necesită?
  • Flexibilitatea - Cât de multe lucruri poate face?
  • Statutul - Cum afectează felul în care mă privesc alte persoane?
  • Atracția estetică - Cât este de atrăgător sau plăcut din punct de vedere estetic?
  • Emoția - Cum mă face să mă simt?
  • Costul - La cât de mulți bani trebuie să renunț pentru a-l cumpăra? 
  • Costul de oportunitate - Găsesc in altă parte ceva mai bun sau cumpăr altceva cu banii ăștia?
  • Riscul - Sunt șanse ca produsul/serviciul să nu fie așa cum îmi imaginam?

 

Pasul #4: Construiește strategia de marketing

 

Trebuie să inspiri încredere pentru a reuși să vinzi, orice urmă de îndoială va crește gradul de risc iar oamenii nu vor cumpăra de la tine. Abia în acest punct ar fi bine să se gândești la denumirea companiei, logo, slogan și alte elemente de identitate.

  • Mențiune importantă - imaginea nu se referă doar la grafică

Imaginea este percepția unui potențial client despre afacerea ta – aici introducem și testimoniale, reputația în piață, cifra de afaceri, etc.

 

Stabilește strategia de preț

Pentru a fi mai ușor de înțeles, se poate stabili în funcție de competiție

 

Stabilește strategia de produs

În funcție de produsele concurente:

  • Identifică și evaluează beneficii funcționale și emoționale pe care produsul tău le oferă
  • Factori diferențiere în comparație cu produsele competitoare

 

Stabilește strategia de distribuție

Aceasta înseamnă canalele de interacțiune cu ceea ce vinzi:

  • Magazin online/Website
  • Magazin fizic
  • Parteneri - des întâlnit în online sub formă de afiliere și /sau marketplace

 

Stabilește strategia de promovare

  • În funcție de grupul țintă
  • În funcție de canalele de comunicare
  • În funcție de factorii de diferențiere

Important: Strategia de promovare se stabilește abia în punctul în care strategia de preț, produs și distribuție au fost realizate corespunzător.

 

Cele mai eficiente strategii de promovare sunt încadrate în trei categorii, care punctual pot fi combinate între ele:

  • Atragerea atenției - exemple de canale: Social media, TV, Radio, influencers, etc.
  • Prezentarea beneficiilor emoționale și funcționale - exemple de canale: website, evenimente, showroom
  • Creșterea deciziei de cumpărare - exemple de canale: showroom, website, vânzări directe – door-to-door

 

Pasul #5: Creează un plan de acțiune

 

În momentul în care toate aceste acțiuni sunt făcute sub forma unui plan de marketing se discută și se alocă resursele necesare pentru a construi un plan de acțiune.

Minimul necesar recomandat pentru un plan de acțiune bun, aferent strategiei de promovare:

1. Listă clară de obiective minime

  • Cât ești dispus să plătești pentru a face o vânzare? - cost de achiziție pe client (CAC)

  • În cât timp te aștepți să se producă o vânzare de la prima inițiere a contactului? - timpul mediu de conversie
  • Cate vânzări urmărești? - volumul vânzărilor lunare
  • Cui vrei să vinzi? - Grupul țintă
  • Cât vrei să vinzi la o singură persoană? - Valoarea medie a comenzii (AOV)?
  • Ce profit urmărești pentru o vânzare? - Varianta simplă: Profit per vânzare = Valoarea comenzii sau a tranzacției – Costul produselor – Costul de achiziție pe client

2. Identitate de brand  

  • Denumire companie, logo, slogan
  • Testimoniale, recomandări
  • Conținut
    • text – descrieri, specificații
    • foto/video – relevante pentru a susține conținutul text
      • nu uita, trebuie să generezi încredere, atracție, dorință de achiziție
  • Factori de diferențiere
  • Brand story e un plus

3. Contracte, termeni și condiții

Totul trebuie să fie legal. Aici te poate ajuta un jurist sau poți găsi pe internet, dar trebuie verificate și adaptate.

Mai puțin etic, te poți inspira de la competiție, dar trebuie să ai grija că este posibil să nu se aplice identic.

Găsești informații și pe internet, dar mai bine te ajută un prieten care știe deja sau ideal, are un jurist, în cazul în care iți permiți să plătești cel puțin 200 euro.

4. Website

Dacă ești la început, important este să fie funcțional și ușor de utilizat

5. Buget de marketing

  • Bani pentru promovare care merg direct către terți
    • Google, Facebook, LinkedIn, Instagram, Tik Tok, YouTube, etc.
      • Card bancar pentru reclame
  • Costuri de implementare – bani care merg către agenții de marketing & software
    • Se aplică în cazul în care nu ai cunoștințele necesare de a face singur reclamele și alte acțiuni de marketing, sau nu ai timpul și resursele necesare.
    • Pe măsură ce obții rezultate, poți face optimizări care să fie mult mai profitabile.

 

Concluzie

Rezultatele companiilor în urma acțiunilor de marketing ar trebui să fie vizibile, măsurabile, interpretabile și gata de îmbunătățit în orice moment. Rezultatele bune apar atunci când se aplică o strategie clară de marketing, iar bugetul irosit pe acțiuni care nu sunt rentabile este realocat într-un mod mai eficient.

Dacă ai rezonat cu aceste informații, nu uita că suntem aici pentru tine, iar în cazul în care consideri că ai nevoie de serviciile noastre și îți dorești o potențială colaborare cu echipa Remote Marketing, ne poți ne poți contacta, vizita sau programa o întâlnire online.

Îți suntem recunoscători pentru interesul acordat și îți dorim o zi minunată!

Echipa Remote Marketing

Urmărește-ne pe
Instagram

@remotemarketing.ro

Urmărește-ne pe
Instagram

@remotemarketing.ro

Acest site foloseste cookie-uri

Folosim cookie-uri, inclusiv cookie-uri de la părți terțe, pentru a a personaliza conținutul, pentru a oferi experiențe personalizate, în sopuri publicitare sau pentru a oferi funcții de socializare și pentru a analiza traficul de utilizare a site-ului. Apăsând butonul „Acceptați cookie-urile recomandate”, confirmați că sunteți de acord cu utilizarea acestor cookie-uri constând în cookie-uri de preferințe, statistică, marketing. În secțiunea Modifica setarile aveți opțiunea de a selecta tipurile de cookie-uri pe care le permiteți. În orice moment vă puteți retrage consimțământul sau vă puteți modifica preferințele. Informații detaliate despre modul în care utilizăm cookie-urile, inclusiv cum puteți refuza cookie-urile accesați Politica de cookie.

Continuând navigarea pe site, sunteţi de acord cu folosirea cookie-urilor. Mai multe detalii, aici | Modifică setările